Apartamentul de hotel, rezervat ani de zile lui Nicu Ceauşescu, avea trei încăperi şi putea fi închiriat altor clienţi doar cu aprobare specială de la CC.
Unul dintre cele mai luxoase apartamente de hotel din Transilvania a fost blocat, ţinut sub cheie, timp de patru ani, pentru a fi în permanenţă la dispoziţia lui Nicu Ceauşescu. Culmea ironiei este că fiul fostului dictator comunist nu a înnoptat aici niciodată, deşi a călcat de două ori. Acum, fostul apartament al „Prinţişorului” a fost renovat şi a devenit o adevărată atracţie turistică. Sute de străini sunt dispuşi să plătească echivalentul a aproximativ 140 de euro pentru a putea folosi ”sanctuarul” celui care ar fi trebuit să preia puterea în Republica Socialistă România după moartea lui Nicolae Ceauşescu.
Hotelul Tineretului Comunist
În anii 1980, privilegiaţii regimului comunist se bucurau de un tratament aparte. Existau case de protocol, magazine şi restaurante rezervate special elitei comuniste, indiferent că era vorba de nomenclaturişti, de securişti sau de miliţieni. În categoria privilegiilor intrau şi hotelurile speciale aflate la dispoziţia acestor categorii din elita comunistă. Unul dintre aceste hoteluri a fost construit pentru liderii Uniunii Tineretului Comunist (UTC) în Cluj-Napoca, în anii 1980. În anul 1985, acest hotel a fost inaugurat sub numele de Casa Tineretului, chiar de către liderul UTC, Nicu Ceauşescu. ”A fost o inaugurare foarte frumoasă. Nicu Ceauşescu a venit, a ciocnit o cupă cu şampanie, însă nu a stat foarte mult timp la petrecere. Nu a dormit în apartamentul special de la ultimul etaj”, îşi aminteşte Balazs Szekely, unul dintre angajaţii hotelului, care a lucrat din prima zi de funcţionare şi care lucrează şi acum pentru aceeaşi unitate turistică.
Cazare cu aprobare specială
Hotelul a rămas în administrarea UTC până în anul 1989. Complexul cu 50 de camere, restaurant, bar, amfiteatru, sală de popice şi toate dotările vremii îi atrăgea ca un magnet pe liderii tineretului comunist care ajungeau pe la Cluj. Au existat şi multe congrese şi întruniri ale tinerilor comunişti din ţările aflate sub umbrela sovietică. Însă apartamentul „prezidenţial” nu a fost închiriat aproape niciodată până la căderea regimului comunist.
„Pentru a putea caza pe cineva în acest apartament era nevoie de o aprobare specială, adică directorul hotelului trebuia să sune la Comitetul Central al Partidului Comunist Român, iar apartamentul lui Nicu Ceauşescu putea fi închiriat doar dacă cei de acolo dădeau undă verde”, spune actualul director al hotelului, Valentin Lungu.
În anul 1992 hotelul a fost preluat de către Consiliul Judeţean Cluj, iar denumirea i-a fost schimbată în Univers T. În anul 2010 a început renovarea hotelului, finalizată doi ani mai târziu. Apartamentul lui Nicu Ceauşescu a fost, de asemenea, renovat.
El dispune de trei camere: un dormitor, un salon şi o sufragerie, baie şi hol. Suprafaţa apartamentului este de aproximativ 65 de metri pătraţi, iar preţul pentru care poate fi închiriat este de 600 de lei pe noapte.
„Istoria apartamentului lui Nicu Ceauşescu este un element de marketing important. Sunt multe persoane din străinătate sau din ţară care sunt dispuse să plătească în plus faţă de preţul unui apartament obişnuit pentru a locui în acesta”, mai spune directorul hotelului clujean, Valentin Lungu.
sursa/autor:http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/cum-a-devenit-atractie-turistica-apartamentul-lui-nicu-ceausescu-317006.html
ISTORIE. Gestionat de UTC, hotelul a fost inaugurat în anul 1985. Cum a devenit atracţie turistică apartamentul lui Nicu Ceauşescu (VIDEO)
Nou! Adevarul despre cine e responsabil de amenajarea parcului din Gheorgheni: CJ Cluj, Primăria, Hotel Univers T sau Iulius Mall ? (+FOTO +VIDEO)
S.C. Univers T S.A. din Cluj Napoca răspunde prin fapte la așteptările A.G.A. - Consiliul Județean Cluj
http://valentinlungu.blogspot.ro/2013/12/sc-univers-t-sa-din-cluj-napoca.html
Sa fiti iubiti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ATENTIE:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
Autorii articolelor de pe acest blog isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.