Sâmbătă, 5 aprilie, începând cu ora 16.30 în Piața Unirii din Cluj-Napoca sute de simpatizanți ai ideii de restaurare a monarhiei în România își dau întâlnire pentru a le transmite clujenilor printr-un marș care se anunță grandios, ideea că viitorul acestei țari îl reprezintă întoarcerea la monarhie și la valorile care au făcut cândva din România una dintre cele mai respectate state ale Europei.
„Invităm pe toți clujenii care își iubesc țara și cărora le pasă de viitorul ei, să se alăture împreună cu familiile și copiii lor acestui marș purtător al ideii că numai cu un regim monarhic reinstaurat, România copiilor noștri are șansa să poată fi guvernată pe principiile dreptății și echității ” declară Mircea Miron reprezentantul ANRM Cluj-Npoca
La acest eveniment și-au anunțat participarea prin rețelele de socializare mii de clujeni dornici să fie solidari cu monarhiștii din orașele București, Timișoara și Craiova, localități unde se vor desfășura la aceeași oră, marșuri organizate de suținători ai schimbării formei de guvernare a României în monarhie constituțională.
Două momente speciale vor marca manifestările din Piața Unirii:
- recitalul coral al formației din care fac parte artiști ai Operei Române care va intona alături detenorul clujean Dan Dumitrana, Imnul Regal și creația corală „ Binecuvântează, Doamne, România ”pe o temă din Rapsodia a II-a de George Enescu
- lansarea a 1000 de baloane ca semn de omagiu și respect pentru Familia Casei Regale de România, Majestății Sale, Regele Mihai I
Pentru detalii despre eveniment: Mircea Miron, nr. tel. 0749/374 102
Turneu promovare mars in Maramures si Bistrita alaturi de ASR Principele Radu al Romaniei:
România, mai pregătită ca oricând să revină la monarhia dinaintea comuniştilor
http://www.bistriteanul.ro/romania-mai-pregatita-ca-oricand-sa-revina-la-monarhia-dinaintea-comunistilor-1396368269054.html
http://www.observatorbn.ro/articol.php?categorie=26&articol=6999
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
ATENTIE:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
Autorii articolelor de pe acest blog isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.