sâmbătă, 14 ianuarie 2012



Manifestul regal

UN MANIFEST PENTRU NORMALITATE DEMOCRATI

„Monarhia este un sistem de

guvernamânt în care puterea este

exercitata pentru binele tuturor.”

(Aristotel, filosof grec)

a 30 decembrie

continua prin degradare statala si institutionala. Într

printr-un act semnat sub presiunea santajului,

pierdut ultimul simbol al identitatii si democratiei, devenind o colonie

stalinista. În 1947 statul român a pierdut mai mult decât un rege. A pierdut

prestigiu, credibilitate internationala, demnitate, loialitate si simt al

raspunderii – calitati care au fost inaugurate

începând cu 1866, anul deven

democratic-constitutional au fost

valorile rasturnate. Cei aproape 50 de ani de comunism au modificat radical

România, de la mentalitatea civica

si rurale, departându-ne astfel de Europa si

model statal sovietic, total nereprezentativ pentru

L

ORMALITATE DEMOCRATICĂ ŞI INSTITUŢIONALĂ ÎN ROMÂNIA

„Monarhia parlamentara

îndeplineste un rol pe care niciun

presedinte ales nu-l poate îndeplini

niciodata. Ea limiteaza formal setea

de putere a politicienilor, deoarece

prin ea functia suprema în stat este

ocupata odata pentru totdeauna.”

(Max Weber, economist german)

„Publicul a ajuns sa accepte ideea

ca monarhia

forma a autoritatii constitutionale

un mod bun de a pastra tara unita,

întreaga, laolalta

schimbare.”

(Tony Blair, premier britanic

~ 1 0 MA I 2 0 1 1 ~

1947 România a început un proces de transformare

Într-o singura zi,

statul român a

în practica politica autohtona

devenirii noastre ca natiune. Statalitatea si regimul

suprimate, istoria cenzurata si mitizata

civica, la aspectul fizic al comunitatilor urbane

apropiindu-ne tot mai mult de un

societatea româneasca

OMÂNIA

este cea mai buna

si

într-o lume în

britanic)

iar

româneasca.

În decembrie 1989 românii au repudiat regimul comunist si si-au

recâstigat democratia si libertatea, dar nu si-au recapatat identitatea,

valorile si simbolurile statale. Din orgoliu si interes personal, noua elita

politica a preferat sa nu repare erorile trecutului si sa nu reaseze statul

român pe fagasul sau natural. Dupa mai bine de 60 de ani de pribegie

republicana, România este astazi o tara cu o reputatie slaba pe plan

international, cu institutii neconsolidate, cu reprezentanti putin sau deloc

sensibili la nazuintele si problemele societatii, cu o tânara elita intelectuala

care îsi cauta destinul în strainatate.

Considerând ca România nu este o întreprindere privata care se conduce

dupa bunul plac al oamenilor politici si încrezatori în reafirmarea demnitatii

si prestigiului demult pierdute, relansam prin acest manifest ideea discutiei

publice privind restauratia monarhiei constitutionale. Acesta nu este un

manifest pentru a elogia trecutul, ci un manifest argumentat pentru o

constructie temeinica a viitorului tarii noastre.

A R G U M E N T U L I N S T I T U T I O N A L

de Vlad Badea

(1) Independenta si neutralitatea politica sau omul de stat vs omul politic

De la crearea functiei de Presedinte al României în 1974 si pâna astazi,

experienta politica ne-a demonstrat ca oricare om politic român va ajunge sa

exercite aceasta înalta demnitate publica nu va reusi în cursul mandatului sa

pastreze o relatie echidistanta si independenta fata de partidele

parlamentare. Rând pe rând, discret sau fatis, toti presedintii au cautat sa-si

instaleze premierii preferati si sa promoveze partidele care i-au propulsat, în

detrimentul celorlalte, sfidând constitutia, opinia publica sau majoritatea

parlamentara. Astfel, România nu a avut niciodata un sef de stat al tuturor

românilor, ci un presedinte politic, de stânga sau de dreapta.

Revenirea la monarhia constitutionala ar înlatura problema

favoritismului în practica politica româneasca. Monarhul este prin natura sa

un om de stat si nu un politician, astfel ca el este dezlegat de orice legaturi

personale sau financiare fata de partide. Independenta si neutralitatea sunt

utile în masura în care dorim ca pozitia fruntasa în statul român sa fie

reprezentativa pentru toti românii, nu doar pentru aceia cu anumite afinitati

politice.

(2) Reprezentarea si guvernarea – doua competente distincte

Din necesitatea electorala de a se afirma în fata competitorilor politici,

presedintii au fost nevoiti sa intervina deseori în afacerile guvernamentale,

fara a avea însa o baza constitutionala pentru o asemenea implicare.

Interventia presedintilor în administrarea statului si diferentele de opinii

dintre acestia si premierii lor au condus de multe ori la blocaje în relatia

dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria. Dintre acestea reamintim

conflictul Ion Iliescu – Petre Roman (solutionat prin mineriade), conflictul

Emil Constantinescu – Victor Ciorbea, conflictul Ion Iliescu – Adrian Nastase

pe tema alegerilor anticipate si, nu în ultimul rând, conflictul Traian Basescu

– Calin Popescu Tariceanu, a carui expresie se regaseste în alungarea de la

putere a partidului prezidential si în formarea majoritatii netransparente din

parlament (dintre liberalii care guvernau si social-democratii din opozitie).

Rolul primului ministru, demnitarul legitim în actele guvernarii statului,

a fost adesea minimalizat prin implicarea excesiva si neautorizata a

presedintelui, înaltul demnitar însarcinat cu reprezentarea statului si a

cetatenilor. În replica, premierul, frustrat de subminarea si desconsiderarea

puterilor sale de catre presedinte, a contribuit la materializarea unor planuri

pentru înlaturarea rivalului sau. Asa s-a ajuns, de pilda, la suspendarea

Presedintelui României în 2007, care a paralizat mersul firesc al statului

pentru câteva saptamâni.

Conflictul dintre puterea care reprezinta statul (presedinte) si puterea

care îl guverneaza (premier) se datoreaza în principal dorintei celei dintâi de

a o domina pe a doua. Acest conflict alimenteaza neîncrederea în institutii si

în buna lor functionare si influenteaza negativ perceptia mediului

international asupra stabilitatii politice interne din România.

Restauratia monarhiei constitutionale ar solutiona definitiv problema

relatiei dintre reprezentantul natiunii si conducatorul ei. Atributiile

monarhului constitutional sunt limitate la puteri ceremoniale, simbolice si de

reprezentare a statului si cetatenilor. El nu mai are nevoie sa concureze cu

premierul în administrarea statului, pentru a-si demonstra capabilitatea,

deoarece pozitia sa în stat este asigurata pe viata. Prin urmare, monarhul va

fi întotdeauna îndemnat sa-si asume doar atributiile constitutionale de

reprezentare, lasând astfel guvernarea în sarcina acelora mandatati sa o

înfaptuiasca.

(3) Dimensiunea diplomatica a regalitatii

Monarhia este prin ea însasi o punte de legatura cu alte state, deoarece

relatii de rudenie exista aproape între toate Casele Regale ale Europei.

Asadar, putem spune ca regalitatea faciliteaza natural relatia dintre state.

Acesta nu este însa singurul argument pentru a afirma utilitatea diplomatica

a institutiei monarhiei.

Casa Regala a României a efectuat în fiecare an de la reîntoarcerea în

tara vizite externe pentru a sustine interesele României pe lânga politicieni

influenti, oameni de afaceri, organizatii sau fundatii non-profit din

strainatate.

Pagina 4

Probabil cel mai clar exemplu de sustinere diplomatica este efortul

benevol depus în perioada postdecembrista de Casa Regala a României

pentru a determina guvernele statelor membre UE si NATO sa accepte tara

noastra în cadrul acestor organizatii internationale de integrare si, respectiv,

aparare. Problema aderarii la spatiul Schengen a readus în discutie

posibilitatea implicarii Casei Regale în activitatea de lobby international,

astfel ca liberalii si conservatorii au realizat de curând vizite la Palatul

Elisabeta pentru a discuta cauza comuna.

(4) Monarhia – un factor psihologic pentru coeziunea sociala

Monarhul este adesea considerat în societatile vest-europene drept

„parintele natiunii”, îndeplinind un rol care transcende caracterul

functionalist pe care îl au presedintii alesi. El este un model inspirational

care uneste societatea si recompenseaza ceremonial elitele intelectuale,

profesionale sau politice. Monarhia este mult mai umana si mai apropiata de

popor decât institutia presedintelui, care poate fi caracterizata mai mult prin

sobrietate si – în cele mai fericite cazuri – tehnocratie, – în cele mai rele –

populism.

Modelul laudativ si unificator al monarhiei constitutionale se contrapune

astfel modelului critic si dezbinator al prezidentialismului cu care societatea

noastra este atât de obisnuita.

(5) Continuitatea

România este la ora actuala un stat fara un proiect pentru dezvoltare

durabila. Fiecare presedinte îsi fixeaza la începutul mandatului o agenda,

care de cele mai multe ori nu este dusa pâna la capat în cursul mandatului de

patru sau cinci ani. Presedintele succesor are propria agenda de îndeplinit,

astfel ca activitatile initiate de presedintele anterior ramân nefinalizate si

deci fara impact în dezvoltare.

Monarhul are puterea de a sfatui si de a încuraja partidele care se

perinda la guvernare, în directia continuarii proiectelor majore de constructie

sustenabila a statului. Desi nu poate aduce direct prosperitate tarii, el poate

actiona ca îndrumator pentru a se asigura o transpunere coerenta, înlantuita

si cu efecte durabile ale diferitelor agende politice. Din acest punct de vedere,

institutia monarhiei este un element constant pe scena politica.

În acest spirit, Casa Regala a României a realizat un pas înainte în anul

2007 când a publicat documentul România – O viziune pe 30 de ani, care

cuprinde o strategie concentrata pe doua perioade ale dezvoltarii, 2007-2017

si 2017-2037.

(6) Profesionalizarea functiei de sef de stat

Prezidentialismul porneste din start cu un handicap în comparatia cu

modelul regalist, prin aceea ca daca în sistemul monarhic principele

mostenitor este educat întreaga viata pentru a îndeplini într-o buna zi

functiunea de sef de stat, presedintii nu beneficiaza de o asemenea pregatire,

întrucât pentru ei calitatea de presedinte este o circumstanta speciala a

carierei lor profesionale. Niciun cetatean român nu stie de la nastere ca îi va

reprezenta cândva pe conationalii sai dintr-o pozitie atât de înalta.

Prezidentialismul devine parte a vietii unora dintre acesti cetateni norocosi

în general dupa vârsta de 40 de ani, când formarea academica si profesionala

este în buna masura încheiata, dar într-o directie care nu are nimic a face cu

statul.

Astfel, am ajuns sa avem în fruntea natiunii române un neuropsihiatru

(1947-1952), doi avocati (1952-1958 si 1958-1961), un electrician (1961-1965),

un angajat CFR (1965-1967), un ucenic de cizmar (1967/1974-1989; primul

Presedinte al României), un inginer hidroelectric (1990-1996, 2000-2004), un

profesor universitar (1996-2000) si un marinar (2004-prezent). Dintre acestia

profesorul universitar a avut cel mai scurt mandat. Toti presedintii

mentionati mai sus au slujit, în anumite perioade ale vietii lor, Partidul

Comunist Român, ai carui membri au fost. Rezultatele acestei realitati se

observa de fiecare data când trecem granita catre Apus.

Decizia de a transforma un sef de stat într-un mecanic auto si un

electrician într-un sef de stat este reprezentativa pentru tabloul mai amplu al

rasturnarii valorilor care s-a produs în societatea româneasca postbelica.

Profesionalizarea functiei supreme de reprezentare este o conditie

necesara pentru urmarirea interesului general al românilor. Desi nobila si

idealista, acordarea dreptului de reprezentare statala tuturor cetatenilor este

nerealista prin slaba performanta care rezulta din comparatia cu modelul

regalist. Foarte putini români din aceeasi generatie ajung sa beneficieze de

acest drept, iar aceia care o fac nu sunt pregatiti profesional pentru o

asemenea „meserie”.

(7) Costurile

În mod eronat se afirma ca monarhiile sunt costisitoare si greu de

întretinut. Exista diferite modele în ceea ce priveste finantarea monarhiilor.

De pilda, Casa Princiara a micului stat Liechtenstein se întretine doar din

fonduri private, constând în averea personala a Principelui domnitor. În alte

cazuri, finantarea institutiei regalitatii se realizeaza atât din fonduri publice,

cât si din resurse private (de exemplu, Domeniile Coroanei).

Iata un clasament al câtorva monarhii europene, dupa costul per capita:

Statul Costul (euro, 2010) Populatia Cost per capita (euro)

Luxemburg 8.9 mil. 502,202 (2010) 17.7

Norvegia 27.9 mil. 4,955,200 (2011) 5.6

Olanda 39.4 mil. 16,665,200 (2011) 2.3

Belgia 13.7 mil. 11,007,020 (2011) 1.2

Marea Britanie 48.6 mil. 60,003,000 (2009) 0.8

Spania 7.4 mil. 46,030,109 (2010) 0.2

Costurile variaza de la caz la caz, criteriul cel mai important fiind

populatia. Pentru un stat ca România, cu o populatie de 22 milioane de

locuitori, care în 2010 îsi fixa cheltuielile Institutiei Presedintelui la

40,688,000 milioane de lei (G1.8 lei/loc. sau G0.5 euro/loc.), costurile în

monarhie ar putea ramâne aceleasi ca în republica.

La aceste socoteli mai adaugam minusurile din buget care rezulta din

lipsa organizarii alegerilor. Imaginati-va, din aceasta perspectiva, economiile

unei domnii neîntrerupte a Regelui Mihai, din 1940 si pâna astazi.

Mai putem scadea, de asemenea, costurile aferente deplasarilor si

participarilor Presedintelui României la reuniunile internationale, de tipul

Consiliului European, deoarece într-o monarhie constitutionala primul

ministru conduce diplomatia guvernamentala, împreuna cu ministrul de

resort.

A R G U M E N T U L I S T O R I C

de Filip-Lucian Iorga

(1) Monarhia – forma de guvernamânt traditionala spatiului românesc

Unul dintre cliseele vehiculate este acela al superioritatii formei

republicane de guvernamânt, gratie tineretii sale. Monarhia ar fi vetusta, ar

reprezenta un vestigiu al trecutului, iar republica ar fi un semn al

modernitatii, al unei lumi care s-a desprins de povara unui trecut incomod.

Nimic mai fals! De fapt, ambele forme de guvernamânt îsi au radacinile în

vremurile antice, iar monarhia constitutionala este cea mai tânara si cea mai

supla forma de guvernare a unui stat. Astazi, unele dintre cele mai prospere,

mai libere si mai respectate tari din lume sunt monarhii constitutionale

(Marea Britanie, Japonia, Spania, tarile scandinave etc.), iar recordurile în

materie de saracie si deficit democratic pot fi gasite toate în republici.

În spatiul românesc, statul s-a nascut luând chip monarhic si a continuat

sa existe neîntrerupt si prin figura voievodului. Fie ca au fost fondatori

precum Basarab I sau Bogdan-Voda, garanti ai echilibrului precum Alexandru

cel Bun sau Mircea cel Batrân, sfinti precum Stefan cel Mare si Constantin

Brâncoveanu, razboinici precum Mihai Viteazul, constructori precum Petru

Rares, carturari precum Dimitrie Cantemir, reformatori precum

Mavrocordatii, Ghiculestii sau Sturdzestii, unificatori precum Alexandru Ioan

Cuza, domnitorii Moldovei si ai Tarii Românesti au asigurat fiinta statului,

continuitatea unor cutume, au condus osti si au protejat credinta stramoseasca

a poporului, au reprezentat un puternic element identitar, o garantie a

demnitatii. Chiar si domnitorii carora le-au lipsit legitimitatea sau cinstea sau

putut raporta la modele reale, pe care republica nu ni le poate oferi.

Greutatea traditiei monarhice este, asadar, strivitoare. Ce poate aseza

republica în balanta istoriei românilor? Forma de guvernamânt republicana

nu a fost dorita de români, ci a fost impusa de tancurile sovietice. A adus cu

sine comunismul, le-a rapit românilor libertatea, traditiile, prosperitatea, iar

pe multi dintre ei i-a aruncat în închisorile politice care au împânzit tara.

Tabloul dezastruos al republicii comuniste este completat de portretul

dezolant al republicii post-comuniste, ajunsa dupa mai bine de 20 de ani întrun

impas pe care îl percepem cu totii. Este esecul unei forme de guvernamânt

care nu are nicio legatura cu trecutul tarii si pe care ar trebui sa o ajutam cât

mai repede sa nu mai aiba nicio legatura nici cu viitorul ei.

În fine, sa ne amintim de traseul biografic al ofiterului Candiano Popescu,

liderul efemerei republici de vodevil proclamate în 1871 la Ploiesti: dupa

escapada republicana, el avea sa ajunga aghiotantul Regelui Carol I.

(2) Mostenirea Dinastiei Române

Elitele pe care România le avea în secolul al XIX-lea erau constiente ca

doar un print strain pe tronul tarii ar fi putut aplana conflictele dintre

factiunile rivale, ar fi adus stabilitate si prestigiu international.

Personalitatea exceptionala a Regelui Carol I a adus rigoarea germana într-o

tara care se desprindea cu greu de secolele de influenta orientala. El a condus

România catre independenta, în 1877, ca monarh constitutional, asigurându-i

echilibrul politic si având un rol fundamental în modernizarea societatii.

Carol I devenise în 1866 domnitor al unei provincii otomane si murea în 1914

ca Rege al unui stat modern, prosper si respectat al Europei. Sotia lui, Regina

Elisabeta, protectoare a artistilor si ea însasi talentata scriitoare, a ramas în

memoria colectiva sub numele de “Carmen-Sylva”.

Asemenea lui Carol I, Regele Ferdinand si-a sacrificat atasamentul fata

de Germania lui natala, pentru a respecta vointa natiunii pe care o

reprezenta si pentru a apara interesele României, pe tronul careia se afla.

Sacrificiul i-a fost rasplatit, el fiind regele sub sceptrul caruia s-a împlinit

visul României Mari. Tot el a dat tarii o dreapta reforma agrara si o noua

Constitutie. A avut-o alaturi pe Regina Maria, unul dintre cele mai

carismatice si mai benefice personaje din istoria României, iubita în tara si

admirata în afara ei, curajoasa pe timp de razboi si fermecatoare pe timp de

pace, bun strateg înzestrat si cu o sensibilitate artistica aparte.

Perioada interbelica, spre care privim astazi cu nostalgie, a adus

României un nou salt catre prosperitate si modernitate. În timpul domniei

Regelui Carol al II-lea, tara a atins un punct de vârf al dezvoltarii sale. Ca o

ironie a istoriei, pâna si comunistii aveau sa se raporteze înca, dupa decenii,

la anul 1938 ca la un an de apogeu al prosperitatii.

(3) Regele Mihai al României si problema abdicarii

Regele Mihai I a domnit în vremuri grele pentru România si pentru lume,

în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. La 23 august 1944 si-a asumat,

cu riscul disparitiei sale fizice, raspunderea iesirii din alianta cu Germania si

a alaturat România Aliantei anti-naziste. Gestul Regelui României a scurtat

razboiul cu câteva luni si a salvat zeci de mii de vieti.

Tânarul rege a luptat apoi câtiva ani pentru mentinerea regimului

democratic si împotriva politicii de sovietizare impuse de Armata Rosie. Tara

intrase însa în sfera de influenta a URSS si era condamnata sa ramâna în

lagarul comunist. La sfârsitul anului 1947, Regele si institutia monarhica

ramasesera ultimul obstacol în calea impunerii regimului comunist. În ziua

de 30 decembrie 1947, Palatul Elisabeta a fost înconjurat de unitati militare

fidele comunistilor, iar Garda Regala a fost dezarmata. Petru Groza si Gh.

Gheorghiu-Dej l-au silit pe Majestatea Sa Regele Mihai I sa abdice,

santajându-l cu executarea a peste o mie de studenti anticomunisti tinuti în

arest. Sub amenintarea anihilarii fizice, Regele a semnat documentul de

abdicare. Prin faptul ca abdicarea s-a facut sub presiunea santajului, actul

este lovit de nulitate. În sedinta Parlamentului, convocata în graba dupa

abdicare, ar fi urmat ca aceasta sa fie confirmata, dar cvorumul necesar

pentru asemenea decizii nu a fost realizat. Asadar, abolirea monarhiei nu a

fost niciodata aprobata de Parlamentul României si nici nu a fost supusa

referendumului.

În exil, Regele a muncit pentru a-si întretine familia, continuând în

acelasi timp sa-si reprezinte poporul ramas dincolo de Cortina de Fier. Dupa

1989, cu toata ostilitatea aratata de unele dintre autoritatile republicane, nu

a facut si nu face altceva decât sa îsi serveasca tara, alaturi de Principesa

Mostenitoare Margareta si de întreaga Familie Regala.

România are si astazi marele privilegiu istoric ca Regele ei, cel care

poarta cu sine istoria tarii si a Dinastiei, sa o poata reprezenta asa cum se

cuvine si sa-i poata reda chipul ei cel adevarat.

***

„Cea mai frumoasa coroana regala este încrederea si dragostea

românilor, iar valoarea ei sta în propriile merite ale României.”

(Regele Mihai I al României)



Sa fiti iubiti!